instrumentele noastre
"Technologies for inner wellbeing are key today because as our outer possibilities increase, our inner vacuum becomes more apparent."
Sadhguru |
Dezvoltare perceptivă
Înțelegând ritmul și presiunea prezente în mediul de business și efectul acestora asupra interacțiunilor umane dintr-o organizație propunerea noastră are ca element diferențiator principal Psihopedagogia Perceptivă, o abordare științifică a legăturii bidirecționale dintre Minte și Corp. Facilitând participanților dezvoltarea calitativă a atenției față de ei înșiși această disciplină creează condițiile pentru conștientizarea impactului pe care starea corpului îl are asupra modului de gândire și a comportamentelor, revelând în același timp și "prețul" fizic al unei activități mentale neîntrerupte. O calitate crescută a atenției își va pune amprenta și asupra interacțiunilor cu cei din jur, creând o deschidere care va invita și facilita construirea unor relații bazate pe respect și cooperare.
Beneficiile atelierelor bazate pe această metodă adresează o multitudine de preocupări actuale ale organizațiilor: tratarea și prevenirea fenomenului de burnout, combaterea stărilor de anxietate, creșterea capacității de adaptare, accesarea potențialului creativ neexploatat, construirea încrederii și alinierea acțiunilor unei echipe cu valorile și misiunea companiei. |
Process Communication model®
PCM este un instrument complet pentru gestionarea relațiilor interumane grație celor două componente principale: PPI (Profilul Individual de Personalitate) și Metodologia PCM (disponibilă sub forma unui curs practic în care participanții învață cum să comunice pentru a fi auziți și cum să îi motiveze pe cei din jur).
Fiecare tip de personalitate este caracterizat în mod unic prin trăsături forte, cadre de referință preferate, elemente de motivare, un mod specific de comunicare și mai ales comportamente observabile și previzibile de stress. Pentru o descriere rapidă a modelului, vă propunem să vizionați videoclipul de 4 minute de mai jos: https://youtu.be/JL_RHiS4Z3Y |
Erickson coaching
Îmbinând tehnicile orientate către soluții din metodologia Erickson cu elemente de Programare Neurolingvistică, această abordare certificată de către ICF ne ajută să ne însoțim clienții într-o călătorie care le va oferi claritate cu privire la misiunea și valorile proprii, declinabilă apoi în acțiuni specifice menite să le transforme obiectivele în rezultate.
Rezonăm la nivel profund cu principiile metodologiei Erickson: 1. Clientul este OK 2. Clientul are la dispoziție resurse pentru a-și atinge obiectivele 3. Clientul face cea mai bună alegere 4. Clientul are intenții pozitive 5. Schimbarea este imanentă. |
fitness și nutriție
Pentru a contracara efectele unui stil de muncă sedentar susținem companiile preocupate de starea de sănătate fizică a angajaților cu o paletă largă de propuneri, pe care le putem combina și personaliza în funcție de nevoile acestora: ateliere de grup cu conținut informativ sau practic și sesiuni individuale de coaching centrat pe construirea unui stil de viață sănătos. Facilitând integrarea sportului și a alimentației sănătoase cu valorile personale ale participanților creăm condițiile pentru dezvoltarea de obiceiuri noi care le vor furniza mai multă energie, flexibilitate și entuziasm în activitatea de la birou.
|
inteligență emoțională
Într-un context istoric și economic în care automatizarea și Inteligența Artificială câștigă din ce în ce mai mult teritoriu competențele de relaționare stau la baza oricărui tip de activitate. Plecând de la premiza că oamenii care își exprimă în mod asertiv nevoile și sunt capabili să le înțeleagă și accepte și pe ale celor din jur formează mai ușor relații și muncesc mai eficient, vă propunem o serie de intervenții menite să formeze și antreneze acest tip de inteligență: înțelegerea rolului propriilor emoții în interacțiunile cu colegii, impactul emoțiilor asupra felului în care ne atingem obiectivele, rolul empatiei în interacțiunile cu cei din jur.
|